Drumul spre oriunde

                               Drumul spre oriunde (Freedom for sale)

 

 

    Azi am plans, azi am plans ca un copil care si a pierdut jucaria favorita.

Azi mi-am vandut motocicleta, mi-am vandut singura picatura  de libertate care o mai simteam.

 

    O sa ma hranesc cu  amintiri de acum. Bine ca nu mi-am vandut si amintirile la pachet promotional cu motorul.

 

    Am vazut pe o masina un actibild cu un motociclist : “ Colegi in traffic” si o lacrima am simtit ca evadeaza . A evadat din suflet nu din ochi.

Imi iubeam motorul pentru acea senzatie unica care ti o da.

Imi iubeam mototrul pentru drumul care se ascutea in fatza si pentru acel petec de cer din oglinda, il iubeam pentru intalnirirle cu cei ca mine, il iubeam pentru ca ma ajuta sa evadez in weekend-uri, il iubeam ca ma trezea din vise brusc cateodata aratandu-mi asfaltul cu duritatea lui,  facdu-ma sa-mi brevin la realitate prea brusc spunadu-mi in gand : “ N-am patit nimic, Dumnezeu ma iubeste, ca apoi sa ma ridic sa-l verific daca a patit ceva si sa ma urc iar pe el sa ma intorc iar in visul meu.

Il iubeam pentru ca sunt copil iar el era jucaria mea favorita, il iubeam pentru sunetul lui nervos care produce depenta .

 

    Mi-aduc aminte cum radeam inainte de motociclisti :

Ce prosti , sa refuse comfortul unei masini.

Ce prost eram eu de fapt.

 

    Mi-a supus un motociclist batran :

      -Bai tinere masina e pentru corp , iar motorul e pentru suflet.

    4 Wheels move the body, 2 wheels move the soul.

Cei care au simtit macar o data vantul din fatza si tricoul fluturand ma inteleg.

 

    E o senzatie unica, un strop de libertate care nu o sa-l simti niciodata in masina orice comfort ai avea sau orice sonorizare ti-ar desfata auzul.

Poate de aceea imi place muzica rock ca aduce putin cu sunetul motoarelor si trezeste rebelul din mine.

 

    Ce frumos era cand aveam soseaua in fata , fata in spate si o intrebam unde mergem.

Ii vedeam mana in oglinda fluturand  in semn de : Unde vrei sau oriunde.

Era probabil fericirea de a evada din cotidian.

Si chiar mergeam oriunde, ne urcam pe el si ne hotaram la iesire din orasunde vom merge.

 

     Ne opream uneori sa mai admiram cate un peisaj sau cate o biserica, pe un deal in apusul soarelui.

    Acum am sufletul trist .

Asta e, imi spun , aveam nevoie de bani, la anu’ o sa-mi iau alta motocicleta si o sa fie iar la fel.

Oricum vine iarna si trebuie sa-mi gasesc alte evadari.

 

    Totusi o parere de rau am.

 Si un gand imi spune: Ti-ai vandut placerea de a urca in sa si a porni iar pe drumul spre oriunde.

 

 

 

 

                                                                                    Mi e dor…..

Carutul spre fericire

                                      Carutul spre fericire

 

   Ma trezesc la 7 si-mi beau cafeaua pe balcon in roua diminetii.

   Ma uit pe strada cu gandul in alta parte, neatent la trecatori si totusi ceva ma intristeaza. Ma gandesc ce poate fi trist in mintea mea, ce poate fi trist in subconstientul meu, sau ce ma deranjeaza si nu stiu.. Dimineata e totusi insorita si pasarelele o fac vesela.

   Vad un batran pe strada impingand un carut cu hartie si fier,.

Imi dau seama ca nu e primul. Incerc sa mi reamintesc al catelea e. Nu-mi dau seama dar ceva imi spune ca nu e primul.

   Facand o derulare pe retina realizez ca in timp ce-mi beam cafeaua si ma gandeam la altceta au mai trecut trei.Trei batranei si o batranica.

   Of  ce trist , imi dau seama ce ma intrista fara sa vreau.

  Dureros de trista e realitatea , realitatea in care traim. Ne inconjoara cu cruditate si tristete fara sa ne dam seama sau fara sa o bagam in seama. De multe ori fiind preocupati de treburile cotidiene ne vedem de treaba si mergem inainte cu tristete-n suflet nestiind ce ne provoaca amaraciunea din interior.

    Traim in egoismul nostru , ne deranjeaza ce se intampla imprejur dar nu facem nimic sa schimbam lumea.

   Oare din lene nu ne implicam sau doar din delasare?!

   Ne certam cu un prieten si suntem supoarati cateva zile, apoi ne trece. Dar tristetea din noi nu are izvorul aici, ea are izvorul in cea ce ne inconjoara.

   Ma intreb daca am fi inconjurati numai de oameni veseli oare am privi doar rozul vietii?!Raelizez cu stupoare ca asa ar fi.

    Oamenii tristi ne deprima dar cand avem timp sa-i obesvam ne fac sa gandim mai realist si mai profound.

    Marele nostru pacat e ca avem ochii pentru ei foarte rar si cand ii avem ii privim cu nonsalanta ca si cum nu putem face nimic.

   Acum ma urasc ca stau si mi beau cafeaua linistit in timp ce batraneii trec pe strada mea impingand carute mici cu fier, hartie sau unii cu paine din gunoaie.

   Daca ar fi sa facem ceva ar trebui in primul rand sa-i privim. Sa ne facem timp macar 2 minute pe zi sa ii privim si sa ne gandim la ei

   Tristetea ne inconjoara si ne bucuram ca reusim sa o ignoram de multe ori decat sa incercam sa facem ceva sa nu mai existe

   Hai sa fim mai veseli, dar sa iesim din acvariile cotidianului si sa acordam macar un zambet batranilor care se uita neputinciosi la noi si-si cara carutul cu resemnare, carutul spre cateva secunde de fericire.

Sa sper mai mult in credinta sau sa cred mai mult in speranta

Nu pot sa inteleg ce credem noi prin speranta. Cand speranta se stinge sau simtim ca se stinge incepem sa ne rugam.

     Ne rugam acum la Dumnezeu sau la orice alt zeu in care credem .Disperarea ne face sa uitam ca ne rugam pentru un job sau pentru liniste sufleteasca la acelasi Dumnezeu la care ne rugam ieri pentru sex sau pentru o vanatoare reusita .

     De ce Doamne daca exzisti nu ti faci compartimente pentru ruga. De ce ma faci sa ma uit rugator spre cer cu speranta desi ieri nu m-Ai ajutat.

      Pai Iti spun eu de ce , pentru ca daca n-Ai exista nu as mai avea sperante si daca nu as mai avea sperante as fi atat de deznadajduit incat poate as inebuni sau poate as reusi sa fiu mai dur cu mine sau hai sa zic mai exigent.

      Ne rugam din slabiciune cat am fi de tari.

Nu, nu sunt ateu, sunt de accord cu religia desi nu accept conceptual  in totalitate , adica intr-un procent foarte mic.

       Cum as putea sa cred in  Tine cand aud : “ Sa-l bata Dumnezeu” sau “A uitat Dumnezeu de el”, vorbe care le aud din gura unor babe de la tara care sunt paradoxal foarte credincioase.

       Cum as putea sa cred cand vad o baba credincioasa care iese din biserica facand cruci si apoi te blesteama sau dracuie.

       Observ, poate ma insel, ca femeile astea credincioase sunt de o rautate iesita din comun , poate ca se simt ele protejate sau poate pentru ca ele cred idioatele ca daca fac sacrificii , posturi, donatii la biserica, rugaciuni sau canoane , pot de a doua zi sa fie iar rele ca doar pacatele se acumuleaza , un popa le sterge si apoi poti sa faci altele.

        Oare nu e mai usor sa fi bun sa nu faci rau nimanui sa incerci sa zambesti oricui chiar daca acel cineva nu-ti zambeste. Sa razi la o gluma buna chiar daca ai avut o zi proasta, decat sa faci rau ,. E mai usor sa te uiti urat fiind impacat sufleteste ca esti prietena cu un popa sau ca donezi ceva unei biserici.

Doamne cat putem fi de prosti si de rai.

        Unii zic ca au avut o zi proasta si de aceea nu zambesc negandind un minut ca zambetul lor ar putea face pe cineva la fel de trist , la randul lui, sa zambeasca.

        Am o amica o satana pe care n am vazut o niciodata razand din suflet, am vazut-o rar razand si atunci doar din interes.

       Si e super credincioasa si ajuta daca vede un amarat ca e rupt de foame, dar daca vede ca-i merge cuiva bine l-ar manca , e rupta de invidie si ar face tot posibilul sa-i faca rau daca ar putea.

       Si atunci ma intreb cum intelege ea religia sau ce-a inteles ea din religie.

Oamenii de multe ori isi gasesc in religie o speranta dar constat cu tristete ca sunt multi care vad in ea o scuza  ca o sa-i ierte pentru raul facut prin ofrandele aduse pe sanctuarul ei.

        Se spune ca speranta moare ultima dar trebuie sa sti in ce sa speri ca sa se transforme in realitate.Daca speri prea departe nu o sa-ti transformi speranta in realitate niciodata si atunci normal ca o sa te inraiesti.

      Cand speri  inchizi  ochii si pierzi  contactul cu realitatea . Ar trebui sa speri  totusi cu ochii intredeschisi ca sa vezi ri realitatea si sa nu  speri prea departe .

Si atunci nu-ti ramane sa zici decat: Spera dar fi realist.

 

 

                                                                              Cu mult respcect Weirdowman

Cine sunteti? Cine sunt?

Alo domnul Grigore?

         -Da! Cine sunteti?!

      Imi venea sa-i raspund sunt eu Radu… dar am inchis .

 Am inchis, mi-am aprins o tigare si am inceput sa ma gandesc …da, oare cine sunt.  Tara minunilor, care e imaginatia mea stupida, imi dadea doar raspunsuri evazive dar nici unul mai subiectiv.

 Sunt momente in viata in care derulam inapoi si ne intrebam”cine pana mea sunt?” Ce-am facut pana azi …ce-am facut pentru mine ce-am facut pentru altii sau ce o sa fac maine. Suna rau dar mi-a placut mai mult viata cand nu stiam ce fac maine decat cand aveam un program a doua zi..

  Mi-amintesc viata de sundent, de sofer, de om de marketing, iar de student…..De ce naiba o prefer pe cea mai riscanta tot timpul? …  Pt ca am satisfactii mai mari dupa o frica trecuta, sau mi se par mie mai mari in momentul de ralache dupa trecerea pericolului…..nu, nu sunt dependent de adrenaliana …. ma stiu fricos dar nebun, oare ce ma domina . Mda, nebunia fara frica nu se mai numeste curaj . Ok ..sunt dependent de necunoscut sau de pericol?! Tre’ sa plec  de aici cum am plecat tot timpul de peste tot , dar de ce urasc statornicia nu stiu .

   Ba da stiu , pentru ca tot timpul imi repet : viata e scurta, incalca regulile, iarta repede, saruta  cu pasiune, iubeste patimas, razi zilnic si nu regreta nimic care te-a facut sa zambesti sau sa-ti iesi din monotonia zilnica. Fa ceva ce-ti vine in minte pe moment doar ca sa simti ca ai mai evadat putin din cotidian.

  Cateodata ma simt ca un prizonier intre voi sau intre mentalitatile voastre ,De ce naiba uitati ca muriti ,  de ce credeti ca aveti mai multe vieti .Da sunteti prizonieri ai sistemului si eu prizonier intre voi, sclavi ai regulilor si ai standardelor. Imi spune-ti mie ca-s nebun dar sunteti oare vreunul mai fericit in viata voastra banala decat mine in nebunia mea.

Ai trecut vreodata printr-o frica mare sa vezi dupa ce trece cu cata pofta traiesti , sa vezi  ce frumos e rasaritul  a doua zi?!

Cum m-am intersectat cu lumea voastra ,pe care o iubesc doar parintii mei, si-n care va place voua sa traiti stau uneori si ma intreb.

Acceptarea mea sa traiesc cu voi a fost doar din dorinta sa compar cele doua lumi .Voi ati avut vreodata idea sa va comparati viata cu a altora pe care i considerati inferiori, sa incercati macar sa traiti o zi ca alti. Hai ca stiu raspunsul… Atunci nu spune-ti ca sunteti mai fericiti ca ei , era sa zic mai impliniti….

 E noapte, ma urc in masina si merg prin ploaie, am iesit de fapt sa-mi iau tigari dar n-am chef sa ma intorc acasa. Privesc stropii cum urca incet pe parbriz  si ma gandesc.

 Ma gandesc cand am mers oare ultima oara asa prin ploaie fara nici o grija, far nici o tinta.

 E greu sa uit libertatea, e greu sa n-o iubesc pana la dependenta, cand imi amintesc ultima mea plimbare ca asta, mi-amintesc si acum ce melodie ascultam, imi spuneam in gand ca libertatea pentru mine nu e sa faci cea ce vrei ci sa nu faci cea ce nu vrei.De fapt toti oamenii se cred liberi chiar daca nu mai au timp de ei nici macar cateva ore pe zi.

Ma urasc ca am uitat de mine , ma urasc ca am uitat ca trebuie sa mai ies din program din cand in cand.Noroc ca mi-am revenit ca altfel uitam poate si muntii si apa si plimbarile cu masina prin ploaie si fara sa vreau ma uitam pe mine.

  „Fericiti sunt aceia care pot trai in moment , care pot trai prezentul absolut, pe care nu-i intereseaza decat beatitudinea clipei” spunea Noica si mai spunea ca trebuie sa-ti pastrezi din naivitate ca sa fi mai fericit.

Poate nu sunt nebun poate sunt doar naiv ca vreau sa cred ca e mai bine liber.

„E ok ramai asa” imi spune o voce si nu stiu de ce dar o ascult,o ascult……..si sufletul imi rade hohotind