Carutul spre fericire

15 09 2009

                                      Carutul spre fericire

 

   Ma trezesc la 7 si-mi beau cafeaua pe balcon in roua diminetii.

   Ma uit pe strada cu gandul in alta parte, neatent la trecatori si totusi ceva ma intristeaza. Ma gandesc ce poate fi trist in mintea mea, ce poate fi trist in subconstientul meu, sau ce ma deranjeaza si nu stiu.. Dimineata e totusi insorita si pasarelele o fac vesela.

   Vad un batran pe strada impingand un carut cu hartie si fier,.

Imi dau seama ca nu e primul. Incerc sa mi reamintesc al catelea e. Nu-mi dau seama dar ceva imi spune ca nu e primul.

   Facand o derulare pe retina realizez ca in timp ce-mi beam cafeaua si ma gandeam la altceta au mai trecut trei.Trei batranei si o batranica.

   Of  ce trist , imi dau seama ce ma intrista fara sa vreau.

  Dureros de trista e realitatea , realitatea in care traim. Ne inconjoara cu cruditate si tristete fara sa ne dam seama sau fara sa o bagam in seama. De multe ori fiind preocupati de treburile cotidiene ne vedem de treaba si mergem inainte cu tristete-n suflet nestiind ce ne provoaca amaraciunea din interior.

    Traim in egoismul nostru , ne deranjeaza ce se intampla imprejur dar nu facem nimic sa schimbam lumea.

   Oare din lene nu ne implicam sau doar din delasare?!

   Ne certam cu un prieten si suntem supoarati cateva zile, apoi ne trece. Dar tristetea din noi nu are izvorul aici, ea are izvorul in cea ce ne inconjoara.

   Ma intreb daca am fi inconjurati numai de oameni veseli oare am privi doar rozul vietii?!Raelizez cu stupoare ca asa ar fi.

    Oamenii tristi ne deprima dar cand avem timp sa-i obesvam ne fac sa gandim mai realist si mai profound.

    Marele nostru pacat e ca avem ochii pentru ei foarte rar si cand ii avem ii privim cu nonsalanta ca si cum nu putem face nimic.

   Acum ma urasc ca stau si mi beau cafeaua linistit in timp ce batraneii trec pe strada mea impingand carute mici cu fier, hartie sau unii cu paine din gunoaie.

   Daca ar fi sa facem ceva ar trebui in primul rand sa-i privim. Sa ne facem timp macar 2 minute pe zi sa ii privim si sa ne gandim la ei

   Tristetea ne inconjoara si ne bucuram ca reusim sa o ignoram de multe ori decat sa incercam sa facem ceva sa nu mai existe

   Hai sa fim mai veseli, dar sa iesim din acvariile cotidianului si sa acordam macar un zambet batranilor care se uita neputinciosi la noi si-si cara carutul cu resemnare, carutul spre cateva secunde de fericire.


Acțiuni

Information

3 responses

19 09 2009
Alexandra

Stii cum e? Hai sa nu privim chiar asa melodramatic situatia, desi ai si tu dreptatea ta… Adica daca tot nu facem nimic in privinta acestor nefericiti ai sortii, si mai si constientizam, sa nu ne mai lamentam si noi ca suntem atat de indiferenti. Cel mai simplu: te duci, pui mana pe ce poti si ajuti. Insa, daca le zambesti tu frumos ca poate le inseninezi ziua, s-ar putea sa fii privit ciudat; acesti oameni nu mai au nevoie de zambete ca sa se simta bine, au nevoie de mancare, caldura, si de cineva langa ei… Le putem da asta? Da? Atunci sa le dam!
Pana cand vor fi determinati cei din jur sa ajute, ne ramane sa speram ca vreunul dintre noi va fi destul de curajos incat sa se ridice si sa se impuna astfel…

16 10 2009
aleena(alina(

Strazi murdare oameni fara tel care alearga catre ziua de ieri spre noicaerii ..mutre acre care uita sa iti arater un zambet curat cineee…ne-a furat lumina si a scapat nepedepsit cine nea distrus uitarea si nici una na zidit .incotro incotroo e lumina ……a cui ee a cui ee toata vina… unde-i lumina…….. unde-i lumina…..oamenii simplii ..oamenii ca si noi isi duc viata e plina de noroi …oamneii care candva au furat isi duc viata in cel mai scump palat …cine ne-a furat lumina si-a scapat nepedepsit ..
cine sunt viovatii pt asta…

16 10 2009
aleena(alina(

dar, hai sa privim mai altfel situatia, si mai ales viata ,cum o privesc eu
…De multe ori privesc viata ca pe un dans. Cand sunt fericita plutesc si ma invart formand spirale perfecte,ametitoare… ca intr-un vals vienez… spiralele nu permit prezenta niciunei impuritati, niciunei meschinarii ambiante… Aceste cercuri creioneaza un univers perfect care actioneaza ca un scut.
Cand sunt trista,simt cum vantul ma clatina dintr-o parte in alta ca pe cea mai firava si uscata frunza pe ritmurile unui vals lent, extrem de leent…”un-dooooi-trei, un-dooooi-trei, uuuunnn-doooooi-trei”. Acest vant ma desprinde violent si zbor spre… viata. Intalnesc tornade, adieri blande care ma arunca, ma rotesc cu o viteza uimitoare pentru ca mai apoi ritmul sa se opreasca brusc..” slow slow quick quik, slow slow quick quick, slow quick quick slow…” …ca in viata.
Toata viata decurge in pasi de dans…rapizi,inceti,perfecti,stangaci… fiecare stare este definita printr-un dans… pentru ca dansul s-a nascut din nevoia nebuna a omului de a se exprima liber…. dansul este tot ceea ce cuvintele si literele nu au putut defini… de exemplu… Samba… este singurul dans in care ritmul este constant… in care frenezia nu alterneaza cu niciun moment de liniste… este nebunie, fericire, extaz, caldura, soare….
Sau…. Cand ma indragostesc totul incepe ca un paso doble in care eu sunt capa iar El toreadorul care ma flutura in fata taurului… apoi, pasiunea izbucneste intr-un tango argentinian in care ajungem sa ne simtim unul pe altul, sa ne ispitim, sa ne seducem… mai lipseste doar dansul iubirii… rumba… pentru a decide finalul povestii: …ori totul se termina ca o poezie in care fiecare este rima care il completeaza pe celalalt si in ultimele acorduri ne contopim pentru ca din acel moment sa valsam in Timp pe ritmul nostru… ori… povestea se incheie cu Ea aruncata cu pasiune pe podea… iar el vertical… invingator… si totusi… invins, epuizat… Oricare ar fi finalul povestii… dansul a fost martorul unei iubiri… ovestea a existat iar acele senzatii si acel tremurat se vor regasi intr-un ecou al sufletului de fiecare data cand muzica propriei vieti va gasi o cale de a se face auzita…
La final hai sa rostim 3 cuvinte pt cei de acolo:„ va invit…. dansati ”?

Lasă un comentariu